duminică, 3 mai 2009

marea...

De curand drumul mi-a fost dus catre mare...asa ca m-am bucurat de toata splendoarea si linistea ei innainte ca peisajul sa-i fie invadat de aglomeratie, zgomotul discotecilor, comercianti de namol sau porumb si de turistii ce au uitat demult de ce ar trebui cu adevarat sa vina la mare...m-am bucurat ca un copil...ma indreptam spre plaja cu pulsul la viteze peste limita admisa medical, cu respiratia taiata si muschii incordati la maxim...nu imi venea sa cred ca sunt acolo...era ca si cum ma intorceam ACASA dupa multa vreme de umblat prin lume...si e greu de pus in cuvinte ce inaltator e sentimentul..vantul inca rece mi se strecura prin par, printre haine si imi ajungeape trup in mangaieri calde, aerul sarat imi invada plamanii cu esentze de alge si scoici..valurile se spargeau de malul marii..iar sunetul lor se spargea de timpane ..imi intra in cele mai ascunse ganduri si apoi le spala tragandu-le in mare...
E ciudat cum cerul e mai albastru la mare...cum luna lumineaza mai puternic plaja si intalneste in zare luminile din port vegheate la randul lor de un Far fara de somn...poti numara toate stelele de pe cel acolo...rasaritul scalda cerul in culori neimaginate iar mare iti da mereu "Buna Dimineatza" in jocuri de sclipiri...si daca stii sa asculti..poti auzi cum vantul spune povesti culese de la oamenii ce si-au lasat la malul marii, cele mai intense clipe ale vietii lor...cele mai frumoase povesti de iubire...cele mai dramatice despartiri..soapte pline de pasiune ascunse in nisip...marea clocoteste de secrete, amintiri si vise..iar briza le poarta neincetat peste tzarm...e ciudat cum nisipul e plin urme de umblete derizorii...unele pereche ..altele singuratice..dar toate se duc spre mare cu urme de nume sau de inimioare scrijelite si sterse de valuri...asa ca m-am descaltzat si am inceput sa-mi port si eu umbletul pe tzarm...pentru ca sa ma taie usor scoicile pe talpi si spuma valurilor sa-mi spele urma ...aveam lacrimi in ochi...plangeam in nestire...imi plangeam dorul,nelinistea si bucuria ...marea era acolo doar pentru mine...stiu ca e mereu acolo si ma asteapta...
de aceea nici nu ma simteam straina...ma simteam mai bine si mai libera ca niciodata...aveam aripi si ma inaltam..caci tot ce era in mine se scurgea in jurul meu...eu m-am incredintzat marii...lacrimile mele s-au scurs in ea si s-au facut spuma...singuratatea mi-am ingropat-o in nisip si cu ce a mai ramas din sufletul meu am hranit pescarusii...am luat bucatzile de inima pline de cicatrici si le-am aruncat in larg...poate intr-o zi..un strain le va gasi in bataia valurilor..la malul marii..si mi-o va aduce innapoi...acum ce as putea face cu o inima dak e plina de salbaticie si nu-si gaseste locul...?!
Marea o sa spuna povestea mea si altora ce stiu sa asculte...sa le fie cuvant de invatzatura celor ce se iubesc...si alinare celor ce sunt singuri...
Ma intorc cu o minte prea lucida si un gol in piept ce totusi apasa greu pe constiinta ..amintirile le-am lasat gaj marii in promisiunea ca in curand ma voi intoarce la ea...mereu ma intorc la ea...caci ma intorc..ACASA...
Revin la ceea ce sunt...vreti sa ma vedeti?...am marea in priviri, respiratia sarata..alge in par si nisip in palme...